(poeme-n oglinda fântânii)
sub pietre
clipe căzute
spre scara scărarului
în cântecul ţărmului
fiecare seară
poeme-n oglinda fântânii
dincolo de nisipuri şi de întâmplare
lumina-şi uită raza
pe unda rotundă
dogoreşte
a căldură şi dăinuire
acum
şi iarăşi acum
fericirea-i în jarul vulcanului
descatuşare de întâmplare rară
pe-o pagină pierdută
lacrima
Constanţa, pentru 14 martie, 2010
portativ
"în bucăţi curgeau fărâme picurând a praf de stele mângâind spre amintire şi-a cântare-n care ele visele pe scara vieţii făceau muguri pentru plop oprind ţărm cu răsăritul în rotundul unui strop"
ai lasat sa curga gandul peste visul tau cu mare portativul inserarii are cheile in care semn pe solzul unui peste sta ascuns in cerc de nori iar cu vantul din stradela suiera-n mii de fiori si cand toate par ca-s spuse si ai inteles cum vin trei carari din dunga zarii intre care Nastratin mai nastrusnic decat sensul si mai plin decat seninul rataceste-o prelungire pe o scara cu pelinul inflorit din fulg din vise nedeterminari sculptate o fractalica magie forfecata-n semn de carte las aici o treapta noua de pe scara fara nume cautandu-mi inorogul intre spargeri dintre spume...
am uitat floarea uitarii pe o buza de izvor cand mi-am amintit mirosu-i o culoare ca un nor asezase peste gandu-mi lin si bland precum o raza care-n toate-s numai samburi si o nemurire treaza si atunci pe cand iesisem cu vaporul inspre larg am vazut un fulg din aripi undeva langa catarg si mi-am amintit de clipa care innoise jocul facand flacara albastra adunand in ea norocul si acum cand parca visul se lungea in viata mea am gasit ca usa plajei e in mine nu-i in ea plaja am gasit-o goala pustiita de nimicuri numai ea la piramida era fata cu chibrituri... eu stiam ca isi udase si chibrituri si-n papuci avea numai coji de nuca si-n genunchi semn de uluci... tac acum ca-i multa lume care crede ca-n izvor am uitat si chipul care a nascut in el un dor... trec prin clipele ferice si las semn florii de mac si mai dorm un vis si-o vale si apoi ma pun sa tac intr-un pat ca isihastul care-i patul de pamant unde-mi incolteste gandul pentru pasul cel mai sfant... cum arata floarea asta intreba un chip zambind... ca privirea ta uitata am raspuns usor mintind... cred ca voi aprinde astazi candela dintr-un focar in elipsa unor cercuri cu povesti si mult zadar... ce nuante zici ca are solzul tau de peste-n ploaie... in alt zambet alta data-n calendarul din noroaie... poate azi din cupa alba voi gasi din nou nectar si-mi voi aminti cararea cu izvorul florii-dar... oare astazi pe cararea ce-o uitasem fara pietre voi gasi scoica pierduta cu lumina minunata... poate azi sau poate maine poate-ntr-un latrat de caine...
am uitat
de la nuanta (10:38:42 25 februarie 2010)
ultima filă de calendar (punctul cald)
aştept
prima rază
din ultimul răsărit
prea repede a luat vântul
filele din calendar
pe ultima
să nu mă găsească
anul nou
am rupt-o eu
şi-am dispărut
nori lungi
ca zaţul-portativ
din ceaşca de cafea
lăsau să se vadă
acolo un dig
aici o insulă
zborul pescăruşilor
notele cântecului
şi ele
valurile
sărută plaja
malurile
ţin ţărmului
stânca plonjonului
dincolo de far
vapoare în radă
dunga de jos
stă să cadă-n
cuvintele din orbite
acolo
aici
zborul pescăruşilor
ele
valurile
plaja
malurile
stânca
vapoare
dunga
cuvintele
orbite
piste
insule
ţărm
arhipelag
peninsular
rodador
uite că şi norii
au farul lor
care acum
e corabia
dintr-un golf
de după dig
ajuns motiv
de tăcere
în cântec
şi-n pântec
ponna nu mai latră pe scară
ascultă şi ea rostogolirea lungă
prin deşertul din mijloc de jungă
ca o iluzie
un rotund parţial
şi-un galop de cal
vezi că răsare soarele ai zis tu
vin iarăşi cârdurile am strigat eu
un corb de lut... mut
pe ultima filă de calendar
tu n-ai habar
pe care faţă de zar
e colţul sferei
acum poţi să nu poţi
e linişte-n adânc
se încinge soarele
uite-l în 7:39
prima rază-n tymp
la 7:44
dezlipit de dunga albastră
intră în nor
adun
pe locul clipei
lumini din tăietură
din zidul citadelei fac scară
şi-o măsură
din cântecul stradelei
iau punte pentru vad
şi-n golul dintre ani
ţin punctul cald
să vezi totul dintr-o dată trebuie să asculţi
ca să auzi tebuie să vezi de cum dau zorii zilei până la apus şi mult după aceea
Constanţa, 31 decembrie, 11:17-17:34, 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
ceşcuţe andaluze
(ultramarin 3)
(şi mâine)
azi soarele a răsărit din mare
o rază strălucitoare rătăceşte pe cărarea-ngheţată
şi mâine
soarele va răsări din mare
albul zăpezii
va străluci ultramarin
paşi desculţi
urcă-n mansardă scara de brad
pe masa rotundă
de-o parte
şi de cealaltă a tablei de şah
ceşcuţe andaluze
aşteaptă
aburi sfârâie-n ibric
pe tabla de şah
nimic
mă locuiesc
alergându-mă-n locuri
din care mă întorc
când uit cine sunt
când nu mai ştiu prea bine
de unde am plecat
şi nici unde am lăsat cheia
când ajung iarăşi
în patul meu
încerc să-mi aduc aminte
semănându-mi seminţe
acolo unde uitarea
şi-a uitat sămânţa
cineva-mi reproşa
că...
altcineva mă lăuda
pentru acelaşi lucru
ambilor le-am răspuns
cu un zâmbet
şi-n tăcere am uitat
o lacrimă
niciodată
lacul n-a fost mai liniştit
nici pipa mea
n-a scos vreodată
aşa de mult fum
oglinda de gheaţă
prinde-n ea zborul pescăruşilor
şi-n spiritul uşilor
o întâmplare mai fericită ca acum
n-a făcut mai mult jar şi scrum
visasem că ne povesteam
cum am petrecut noaptea
în povestea asta
s-au arătat toate
amestecate
de cum m-am trezit
ţi-am zis venise dresorul la mine
cânta la nişte scoici mari
frecându-le una de cealaltă
pe umărul stâng papagalul lui Alexis
striga la mine înjurături marinăreşti
dresorul îmi cerea să schimb ceva
la triplu salt să renunţ la faza căderii în plasă
în bucăţi curgeau fărâme picurând a praf de stele
mângâind spre amintire şi-a cântare-n care ele
visele pe scara vieţii făceau muguri pentru plop
oprind ţărm cu răsăritul în rotundul unui strop
s-au aşezat semnele pe cărări
vântul acoperă sau descoperă
doar dunga zării rămâne aceeaşi
Constanţa, 22 ianuarie, 2010
(pe când actorul C.V. pleca)
4990. corzile sufletului
de la ymp (08:04:40 27 Aprilie 2010)
am ridicat soarele-n rasarit am intins corzile sufletului intre visini si scara din mijlocul plajei beau prima cafea, a doua si-a treia si la a patra zic: ce mult se-ntinde un nimic nascut din cantecul asteptarilor important intr-o asteptare este sa nu bati din pinteni sa iesi in intampinare in orizonturi largi la lumina diminetii la lumina zilei a serii si-n taina noptii oricand oriunde iubind pe cand se cerne-n cer povestea si cand sunt soapte la izvor eu las sa cante amintirea si urc spre tarmul rodador plecand in pas descult prin roua calcand pe pietre de rotund si prin livada mea cu visini si trec arcade-n joc secund... mai tac, revin si iau odihna si cand adun tot ce am spus privesc spre semnele de cuie si spun... aicea esti, Iisus... imi iau sageata-n care tinta e punctul ce lipsea pe cer si incoltesc dintr-o samanta fantana unui nou mister... din cand in cand din soapta-n soapta te strangi in mine intr-o fapta in care dragostea-i dintai tu-mi cerni a dor ramai-ra-mai pe undeva vei reusi sa vezi ce cald e si ce plin ametitor ca-n vechiul vin la care te inclin cu un suspin
4996. scrisori noi
de la ymp (14:48:54 28 Aprilie 2010)
Prietene Igitur, sa dam o privire de jur imprejur si sa vindecam ranile cu ce avem noi mai bun si mai potent ca asa evident nu se mai poate spune si tu daca gresesc realitatea nu se vindeca de la sine desertificarea constiintelor amortirea spiritelor si altele care le simti poate mai bine ca mine asa ca lasa sufletul sa vorbeasca si fa-ti rolul de calaret pe plaja cu suflet atat cat sa-i cultivi bucuria de-a... eu ma opresc sa nu te duc pe carari spalate de ploi deluviene sa vii tu cu ploi mai stranse pe gunoiul vremii ca-i multa mizerie si-i multa desertaciune si desertaciunile fac impreuna un balci si-un zgomot de fond din care nu se mai aude cantecul...
al tau celcarezicespre
... 504 505 506 507 508 509 510 